7
În numărul 1 din 1887 al Buletinului Societății de Medici și Naturaliști, care apare pe două coloane (în limba română și franceză), redacția afirma în editorial că „Știința având un caracter de universalitate, cei ce lucrează în câmpul său trebuie să se pună în raportul cerut de această exigență a universalității. Societatea de Medici și Naturaliști s-ar fi crezut departe de a-și îndeplini scopul, dacă lucrările publicate nu ar fi fost puse în stare de a fi cunoscute și controlate de către întreaga lume științifică”. (2). Într-o perioadă când termeninologia medicală românească se afla în plin proces de structurare, revista a avut un rol important în formarea limbajului medical științifice din țara noastră prin adaptarea fonetică a neologismelor din limba franceză. (3)
Membrii SMN au creat Facultatea de Medicină (1879), „care deși curând înființată și în stare de formațiune, prezintă totuși un focar de activitate științifică” (2), făcând posibilă apariția primei publicații românești. Revista Medico–Chirurgicală (RMC) și Facultatea de Medicină au trăit într-o fericită simbioză, amintind de însemnele consacrate ale divinității vindecătoare: șarpele și potirul, de pe sigiliul Societății păstrat și astăzi.
La 1 ianuarie 2019 s-au împlinit 132 de ani de la apariția primului număr al Revistei Societății de Medici și Naturaliști din Iași. Ca urma a faptului că în unii ani revista nu a apărut din cauza unor dificultăți reale (două războaie mondiale), volumul 100, adică un secol de apariție efectivă, corespunde anului 1996, deci astăzi revista are 123 ani de apariții (volumul 123).
Consultând cu emoție colecția revistei, o adevărată comoară istorică aflată la la sediul Societății, ne întâlnim ”cu momente esențiale ale evoluției medicinii din Moldova, o întâlnire, prin intermediul articolelor, cu mari personalități ale școlii medicale ieșene și naționale”(3).
În 1830, la 11 ianuarie, se înființa la Iași Cercul de cetire medicală de către dr. Mihail Zotta și dr. Iacob Czihac (cu 21 membri), care, în 1833, se transformă în Societatea de medici și naturaliști (SMN) din Principatul Moldovei, prima societate științifică modernă de tip european din Țările Române și cea mai veche societate din Europa Orientală, care a introdus spiritul științific în țările române.
Din coroana Moldovei s-a desprins un diamant – SMN, care, prin membrii ei unioniști, pe 3 ianuarie 1859, în sediul Societății, au desemnat drept candidat la tronul Moldovei pe Al. I. Cuza, care va fi și ales domnitor pe 5 ianuarie 1859 în Moldova și pe 24 ianurie 1859 în Muntenia. Acest diamant pierdut pentru Moldova a fundamentat statul român modern (SAU Prima mare realizare a SMN , prin membrii ei unioniști a fost înființarea statul român modern prin unirea principatelor).
„Nimic mai demn de respect, admirație și imitare, decât nazuința plină de succes a acelor oameni de seamă și învățați, care au sădit primul copac pentru a alcătui oasisul științei în pustiul de cugetare și cultură, care grație timpurilor de grea încercare, acoperea frumoasa Moldovă......... nașterea SMN din Iași e prima scânteie ce a lucit pe orizontul întunecat al rommânilor ce erau, pe atunci, ceva mai liberi. Din brazda adâncă și roditoare făcută de această Societate au născut Muzeul Istorico - Natural, Academia Mihaileana și, în fine, Universitatea din Iași.” ( C. I. Istrati, 1887) (cit 1).
REVISTA MEDICO-CHIRURGICALĂ LA 128 DE ANI DE APARIȚII
O societate științifică e firesc că nu putea exista fără o publicație. Astfel, la 1 ianuarie 1844, C. Vîrnav înființează Povățuitorul sănătății și economiei, foaie periodică pentru poporul românesc, care este transformat în Foaia Societății de Medici și Naturaliști din Principatul Moldovei. În 1887, pe măsura amplificării activității științifice, foaia se transformă în Buletinul Societății de Medici și Naturaliști. (1). Din 1924 acesta îsi schimbă titulatura în „Revista Medico–Chirurgicală”.
Istoria revistei are trei perioade, în funcție de anii de apariție: prima perioadă, cuprinsă între anii 1887-1923, a doua între 1924-1948, iar a treia din 1956 până astăzi, cea mai productivă în ceea ce privește numărul de articole publicate. O trecere în revistă a celor 120 de volume ale RMC ne permite să observăm că editorii au reușit mereu să asigure o ținută științifică a articolelor publicate și că publicația ”a avut de la început un nivel european, iar apariția sa a fost posibilă datorită nivelului vieții științifice și culturale de la Iași”(3).
Primul număr al revistei a apărut sub direcția unui Comitet de redacțiune, din care făceau parte Dr. Peride, Prof. Cobălcescu, Dr. Otremba, Dr. Rizu, Dr. Bottez, Dr. Konya, (deși primii susținătorii au fost A. Fătu și I. Ciurea), care se identifica cu conducerea Societății. Din 1888 revista a apărut cu mențiunea „sub direcția Doctorului G. Bogdan”, constatându –se că este necesar ca ea să aibă o conducere distinctă. Sub direcția prof G. Bogdan, prima personalitate din istoria revistei, prin grija căruia revista apare regulat până în 1900, devenind în scurt timp cunoscută în Europa. G. Bogdan a știut să asigure publicației un conținut variat, care să îi intereseze pe medici și pe biologi.
O Societate cu numai 49 de membri „ordinari” în 1896 reușea să susțină o revistă de tip european, proba fiind printre altele faptul că se primeau prin schimb nu mai puțin de 92 de reviste științifice din străinătate (3).
În 1912 Buletinul apărea exclusiv în limba franceză sub titlul de Bulletin et Memoires de la Societe de Medecins et Naturalistes de Iassy, în această perioadă ea apărând ca o revistă academică ce publică studii medicale, cazuistica medicală, aspecte de morbiditate din teritoriu, recenzii de lucrări și manuale etc. (4).
După 1900, revista a apărut sub coordonarea unui comitet de redacție, cu o dinamică pronunțată de la un an la altul, din care au făcut parte nume celebre a medicinii ieșene: E. Juvara, G. Socor, P. Bothezat, A. N. Brăescu, L. Russ Junior, C. Demetriade, P. Anghel, C.. Botez, L. Buteanu, A. Lambrior, E. Pușcariu, I. Tănăsescu, S. Konya, C. Bacologlu, P. Zosin, A. Tzaicu.
Dacă în primii ani de existență a revistei, contribuția cu articole ale naturaliștilor era considerabilă (prof. Nicolae Leon), în timp, prezența medicilor se amplifică. (3). Între 1916 și 1923, Revista își întrerupe apariția, din cauza Primului Război Mondial.
Din 1924, buletinul apare ca Revista Medico-Chirurgicală, cu un subtitlu de „tranziție” ce amintea vechea denumire de Buletin al Societății de Medici și Naturaliști, cu orientare predominant medicală și cu scopul declarat de a concentra creativitatea științifică medicală ieșeană, de a disemina informarea științifică pe plan internațional. Începând din 1925, revista apare în 6 numere anuale. Comitetul de redacție va cuprinde de-a lungul anilor nume de rezonanță ale medicinii ieșene (C. Bacologlu, N. Hortolomei, I. Mironescu, V. Râșcanu, A. Slătineanu, Elena Pușcariu, C. Ionescu Mihăești, M. Ciucă,I. Tănăsescu, I. Enescu, iar secretar de redacție I. Alexa). În această perioadă, revista are o nouă structură: articole originale, revista cărților, revista revistelor, viața Societății, viața medicală din Iași. Nu se poate afirma că între cele două războaie nu existau alte posibilități de publicare în străinătate, dar cu certitudine cei mai valoroși membri ai corpului didactic ai Facultății de Medicină preferau Revista Medico-Chirurgicală, care în acest mod mențineau revista la un nivel științific european, publicând sinteze asupra descoperirilor recente din domeniile chimiei și fizicii reflectate în medicină. (3).
Din perioada a doua a revistei, cei mai productivi ani au fost 1926-1931, când fiecare volum conținea peste 600 de pagini. În articole se abordau de regulă subictele medicale majore ale timpului și se reflectau periodic progresele din cercetarea fundamentală. După 1940 apar nume noi în colegiu de redacție încheind o etapă glorioasă din istoria revistei: L. Ballif, I. Nicolau, O. Franche, Ghe. Tudoranu, J. Nițulescu, A. Moruzzi, Ghe. Năstase, Ghe Plăcințeanu, N. Bălan, L. Wasserman.
Apariția revistei a fost afectată în perioada ultimului război mondial, totuși, până în 1943, numerele s-au succedat cu o oarecare regularitate. (...) „Materialul tipărit pentru ultimele numere din 1943 a fost distrus înainte de a fi predat. (...)Sediul Societății a primit 11 bombe, dintre care 4 în plină clădire, dărâmând-o parțial și distrugând o bună parte din colecțiile adunate și rânduite acolo cu multă trudă (...).Și totuși, după această frământare materială, ruinele ei și timpul unor frământări spirituale și sociale total noi, îndrăznim să ne adunăm din nou forțele și să reapărem. (...)Sperăm în liniște și timpuri bune...” (vol. 57, 1946).(cit 3). Dar speranța a fost zadarnică: în 1949 Revista Medico-Chirurgicală și-a încetat apariția din cauza obsesiei controlului absolut și centralizării presei medicale susținută de autoritățile comuniste ale vremii.
În anul 1956, odată cu volumul 60, revista a reapărut. Editorialul publicat cu acest prilej și semnat în numele comitetului de redacție de Acad. Vasile Rășcanu era intitulat sugestiv: Semnificația istorică și științifică a Revistei Medico-Chirurgicale din Iași (pp. 1-4)(4). Debuta astfel perioada a treia, cea mai productivă a revistei. Din colegiul de redacție făcea parte Acad. V. Rășcanu (redactor responsabil), Prof. Ș. Brăteanu și Prof. Vl. Buțureanu (red. Resp. Adj,), Conf. T. Economu, Dr. I. Kleinstein, Conf. G. Popovici și Prof. E. Ungureanu (secretari de red.). Începe perioada de aur a revistei, care s-a desăvârșit prin numirea ca secretar de redacție a prof. Grigore Teodorovici. La 10 ani de la reluarea apariției, se tipăriseră 20 de milioane de pagini și erau 2000 de abonați (3)
Academicianului V. Rășcanu (redactor șef 1956 – 1974), a doua mare personalitate din redacția revistei trebuie să-i fim recunoscători pentru pledoaria convingătoare a importanței RMC și reapariției ei. Alți doi redactori șefi providențiali care și-au dedicat viața Revistei au fost Gr. Teodorovici și Valeriu Rusu. Astfel între 1975 și 1992, redactor șef a fost Prof. Grigore Teodorovici care a dăruit revistei în continuare, și prin aceasta școlii medicale ieșene, competența și talentul său, până aproape de sfârșitul vieții, iar între 1995 și 2014 prof Valeriu Rusu. Revista indexată în PUB MED și INEX MEDICUS are o circulație internațională.
Sobrietatea științifică a revistei care astăzi se află la volumul 123, a întrunit sufragii unanime de apreciere inclusiv ale Societății de Igienă a Națiunilor Unite care o consideră una din marile publicații medicale, istoria revistei confundându-se, fără echivoc, cu istoria medicinii românești (5).
În 2008 se tipăriseră 1160 pagini în cele 4 numere și erau 1000 de abonați. Din 2012 se tipărește în engleză și e monitorizată ISI pentru aputea fi inclusă într-o nouă bază de date ISI Thompson.
Ultimul redactor șef care a condus cu pricepere și devotament RMC a fost V. Rusu, care a în perioada lungă de tranziție, în care s-a distrus tot ce era românesc, a dat și soluțiile depășirii acestor dificultăți: ...ar fi necesar, mai întâi, un grup redacțional coerent, în care pe lângă calitățile specifice necesare editării unei reviste, să fie acceptate și distribuite servirtuțile. Evident grupul redacțional trebuie să fie animat de o motivație, să accepte într-o perioadă de exacerbare, uneori exagerata a individualismului, să dăruie timp și inteligență, până la urmă, școlii medicale ieșene.
Se poate „coabita” (în perioada în care au apărut numeroase reviste noi) sub cele mai bune auspicii dacă se va accepta că Revista Medico-Chirurgicală înseamnă o tradiție care trebuie apărată și continuată. Același adevăr trebuie luat în considerație și de colaboratorii revistei, care trebuie să accepte că revista este semnalată în INDEX MEDICUS, PUB MED și, de aceea, publicarea unui articol înseamnă includerea în cea mai amplă bază de date medicale din lume. În consecință, redacția trebuie să practice cu mai multă perseverență controlul științific al articolelor, prin intermediul referenților științifici. Ar fi necesară, totodată, o respectare riguroasă de către autori a regulilor de prezentare a articolelor în redacție”(3).
Revista Medico – Chirurgicală, aflată astăzi la al 120-lea volum înseamnă ceva pentru medicina românească: a stimulat și a dezvoltat limba română în medicină, a dezvoltat și omologat terminologia medicală bilingvă, a dezvoltat nemijlocit învățământul superior, contribuind la apariția primelor instituții academice românești (2): Academia Mihăileană (1835), Universitatea Iași (1860),Facultatea de Medicină (1879), prin schimburi cu peste 150 reviste străine a inființat prima bibliotecă medicală, a promovat cercetarea științifică, învățământul și diseminarea cunoașterii, a făcut cunoscută în lume școala medicală de la Iași, fiind o revistă ISI de la început, a reflectat orientarea științifică a epocii, a ajutat la promovarea corpului academic de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Societatea și revista au trecut prin două războaie, printr-o dictactură comunistă, a suferit în tranziție, dar a supraviețuit, dovadă că „marile lucrări ale umanității se fac de oameni ce reușesc să treacă peste neputințele de circumstanță ale vremurilor.” (G. Scripcaru) (5). Încă de la început, RMC a avut o personalitate europeană bine conturată, cu misiunea de a consolida și consacra un spirit științific autentic. Astăzi, când SMN sărbătorește 189 ani de existență și RMC 123 ani, volume de apariții (nu sunt 60 reviste în lume cu asemenea longevitate), revedem cu emoție momentele esențiale ale evoluției medicinii românești și ne întâlnim cu mari personalități, urmând îndemnul de pe sigiliu vechi de 189 ani Semper altius.
Bibliografie
1. Baran Dana. Societatea de Medici și Naturaliști Iași – 1833. Prima academie europeană a spiritului național. Ed. ”Gr. T. Popa”, UMF Iași 2014
2. Buletinul Societății de Medici și Naturaliști Iași, 1887, vol 1, nr. 1, p. 2
3. Rusu V.: Momente, perioade, etape din viața primei reviste medicale românești. Rev. Med. Chir. Iași, 1996, vol 100, no 1-2, pp 19 – 22.
4. Rășcanu V.: Semnificații istorice și științifice a revistei Medico – Chirurgicale Iași, Rev Medico – Chirurgicală, 1956, vol , nr. 1, p 1
5. Scripcaru Gh.: Societatea de Medici și Naturaliști la aniversare publicației sale. Rev. Med. Chir. Iași, 1996, vol 100, no 1-2, pp 13 – 18
E. Târcoveanu
9